luni, 30 septembrie 2013

Nocturna bibliotecilor la Sala de lectură ”Marian Creangă”

”Privite, cărţile par nespus de sfioase. Ele nu vin niciodată spre tine. Ca într-o medievală iubire, tu trebuie, întotdeauna, să le cauţi şi să te duci către ele. Fiinţa lor este aşteptare pură. Le va deschide cineva pentru a le face, astfel, să înceapă să fie?”
(Gabriel Liiceanu, Declaraţie de iubire, cap. Dans cu o carte. Bucureşti: Editura Humanitas, 2006)

Album foto eveniment.

Sâmbătă, 28 septembrie, la Sala de lectură a Bibliotecii Județene ”Antim Ivireanul” Vâlcea, a avut loc Nocturna bibliotecilor. Bibliotecarele de la secțiile Sala de Lectură și Împrumut Carte pentru Adulti s-au ocupat de programul care a avut loc între orele 21.00-23.00:
* Vizionarea filmului ”De ce revin la bibliotecă” - realizat de bibliotecara Cristina Olteanu
* Prezentarea revistei ”Parfumul unei cărți”, nr. 1/2013, revistă a Cercului de lectură ”O carte, vă rog!” din Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân”, Rm. Vâlcea. Prezentarea a fost făcută de Prof. dr. Geanina Oprea, coordonatoare și inițiatoare a acestei reviste.
* Intervenția: ”Eminescu - omul deplin al culturii românești” , prof. Lavinia Diaconescu.
* Elevi din cls. a VI-a și cls. IX-XII de la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân”, Rm. Vâlcea, au prezentat cărți pe care le-au citit: Jurnalul Annei Frank, Sexul cireșilor - de Jeanette Winterson, M-am hotărât să devin prost - de Martin Page, Mâini înzestrate - de Ben Carson, Toporișca - de Gary Paulsen, Aventurile lui Black Beauty -de Anna Sewel și altele.
* Prezentarea expoziției de manuscrise: Mihai Eminescu și Dimitrie Cantemir.
* Recital de muzică ușoară:
     - Eleva Giulia Cismaru Croce, olimpică națională la limba și literatura română, cls. a IX-a la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân”, Rm. Vâlcea.
     - Eleva Cristina Ene - cls. a IX-a la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân”, Rm. Vâlcea.

Mulțumim tuturor elevilor și profesorilor care ne-au onorat invitația.

”Cred că nicio carte nu rezistă dacă nu zidești în ea o parte din sufletul tău” .
                                                                                                     Cella Serghi